"Atac" cu mingi de tenis la meciul de fotbal
Fotbalul a fost tot timpul sportul “Rege” pentru că a rămas deschis şi accesibil maselor, şi cei mai săraci dintre oameni putând să-l vadă şi să-l practice. Nu mai e însă aşa.
Marketarea excesivă din ultima perioadă a transformat fenomenul în ceva aproape la fel de exclusivist ca golful sau tenisul, iar fanii echipelor de tradiţie nu mai suportă. Preţul biletelor a ajuns la cote astronomice în Anglia, Germania, Franţa şi Spania, suporterul de rând putând din ce în ce mai greu să-şi vadă pe viu favoriţii. Astfel, tot mai mulţi au început să protesteze împotriva creşterii constante a costurilor tichetelor de meci, iar modurile alese sunt dintre cele mai ciudate.
Marţi seara, la VfB Stuttgart - Borussia Dortmund, în sferturile Cupei Germaniei, fanii oaspeţilor au sabotat startul partidei. Membrii “Zidului galben” au intrat pe stadion abia în minutul 20, şi imediat au acţionat, aruncând pe teren sute de mingi de tenis. Aceştia au vrut să insinueze că preţul de 10 euro pentru un loc în picioare, la peluză, şi 40 de euro pentru un loc pe scaun, la un astfel de meci, este exorbitant şi duce mai degrabă către preţul unui bilet la finala Wimbledonului. Dortmund a câştigat meciul cu 3-1, iar fanii “albinelor” au ameninţat că vor continua protestele până când fotbalul va ajunge din nou accesibil, aşa cum au cerut şi printr-un banner afişat de ei în peluză.