Athletic Bilbao a câștigat pentru a treia oară Supercupa Spaniei

18 ianuarie 2021 13:33   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Victorioasă cu 3-2 în finala cu FC Barcelona, după prelungiri, Athletic Bilbao a cucerit pentru a treia oară Supercupa Spaniei. Formația bască a mai câștigat trofeul în 1984 și 2015.

Condusă în două rânduri, datorită golurilor marcate de Antoine Griezmann (min. 41, 77), Athletic Bilbao a reușit să revină prin reușitele lui De Marcos (min. 42), Villalibre (min. 90) şi Williams (min. 93). În minutul 120+1, Lionel Messi. Căpitanul Barcelonei l-a lovit pe Villalibre, gestul său fiind depistat cu ajutorul VAR.  Athletic Bilbao a mai câştigat Supercupa în 1984 şi 2015. În urmă cu 37 de ani, basci au fost declarați câștigători ei impunându-se și în campionatul Spaniei, și în Cupa Regelui. În 2015, Bilbao s-a impus (4-0, 1-1) tot în fața lui FC Barcelona. În acest an, Supercupa Spaniei s-a desfăşurat sub forma unui miniturneu, cu semifinale şi finală. La acesta au participat echipele Athletic Bilbao – finalistă a Cupei Spaniei, Real Sociedad – finalistă a Cupei Spaniei, Real Madrid – deţinătoarea trofeului LaLiga şi FC Barcelona – locul doi în ediţia trecută de campionat. În prima semifinală, în 13 ianuarie, la Cordoba, FC Barcelona a învins pe Real Sociedad în urma loviturilor de departajare (4-3). În a doua semifinală, la Malaga, în 14 ianuarie, Athletic Bilbao a trecut cu 2-1 de Real Madrid.

Mai multe