Au ars «diavolii»! Pentru prima dată după 28 de ani, Manchester United şi AC Milan au ratat în acelaşi timp cupele europene
Cel puţin pentru un an, porecla de „diavoli” nu li se mai potriveşte jucătorilor de la AC Milan şi Manchester United. Obişnuiţi cu marea performanţă, italienii şi englezii au dat-o rău în bară.
La toamnă, în cupele europene nu va fi nici urmă de „diavoli". În lumea fotbalului, porecla era asociată cu două dintre super-puterile Bătrânului Continent.
Împreună, AC Milan şi Manchester United au cucerit nu mai puţin de 10 Ligi ale Campionilor, pe lângă alte numeroase trofee interne şi internaţionale. Ei bine, în stagiunea care tocmai s-a încheiat, „diavolii" milanezi şi cei britanici şi-au dat mâna pentru o contraperformanţă rar întâlnită.
Mai exact, ultima dată când AC Milan şi Manchester United rataseră în acelaşi sezon participarea în cupele europene s-a întâmplat în urmă cu 28 de ani, în 1986, anul de graţie al Stelei. În acea perioadă, calificarea în competiţiile continentale era însă mult mai dificil de obţinut (în Cupa Campionilor nu mergea decât campioana), astfel că „diavolii" de astăzi au un motiv în plus să fie ruşinaţi.
În Italia, AC Milan s-a clasat pe locul opt, în timp ce clasamentul final din Anglia a găsit-o pe United doar pe poziţia a şaptea, prea puţin pentru a prinde măcar un loc în preliminariile Ligii Europa.