Au câștigat cupa, au sărbătorit cu fanii, iar apoi au fost depistați infectați cu COVID-19!

9 iulie 2020 12:57   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Victorioasă în finala ediției 2019/2020 a Cupei Bulgariei la fotbal, echipa Lokomotiv Plovdiv a sărbătorit succesul într-un club de noapte, alături de suporteri. Rezultatul? Gruparea se confruntă cu un focar de infecție cu COVID-19.

Bucuria celor din Plovdiv este de înțeles. Pentru al doilea an la rând formația de fotbal din acest oraș a câștigat Cupa Bulgariei. Iar dacă anul trecut a depășit (1-0) pe Botev Plovdiv, în finală, de data aceasta învinsa din meciul cu trofeul pe masă a fost ȚSKA Sofia, grupare care a câștigat de 20 de ori competiția. Lokomotiv s-a impus cu 5-3 la loviturile de departajare după ce rezultatul a rămas alb (0-0) după timpul regulamentar de joc.  Mai greu de acceptat în această perioadă de pandemie este că nimeni n-a respectat regulile de protecție... Mai exact, portul măștii. Fiindcă era greu de păstrat distanța fizică într-o astfel de situație. După finală, jucătorii echipei Lokomotiv Plovdiv au sărbătorit cu suporterii într-un club de noapte. Potrivit gazzetta.it, petrecerea s-a terminat cu un rezultat nedorit în lupta împotriva răspândirii noului coronavirus: nouă jucători şi circa 50 de fani au fost testaţi pozitiv cu COVID-19! Conform sursei citate, un jucător pozitiv s-ar fi aflat pe teren la finala din 1 iulie. Cele două echipe se vor întâlni din nou, joi, 9 iulie, în campionat, la Plovdiv. Autorităţile locale au decis să interzică accesul fanilor pe stadion, după ce, în ultima perioadă, în Bulgaria s-a înregistrat o creştere mare a numărului de cazuri de persoane infectate cu COVID-19.

Mai multe