Au fost talismane pentru CFR. Arlauskis şi Ţucudean au titlul în sânge

21 mai 2018 11:48   Fotbal intern
Ultima actualizare:

În bătălia pentru titlu, câştigată duminică în faţa celor de la FCSB, CFR Cluj a beneficiat de două adevărate talismane. E vorba de lituanianul Giedrius Arlauskis şi de vârful George Ţucudean, jucători care poartă noroc formaţiilor la care evoluează.

După şase ani, CFR e din nou campioana României, victoria cu Viitorul (1-0) din ultima etapă a play-off-ului aducând echipei lui Dan Petrescu al patrulea titlu din istoria clubului. Marea majoritate a eroilor din Gruia şi-au agăţat în premieră medaliile de campioni pe gât, cu câteva excepţii. La acest capitol excelează portarul Arlauskis şi golgheterul Ţucudean, două piese de bază din angrenajul lui Dan Petrescu. Pe lângă contribuţia imensă din teren, cei doi fotbalişti au ceva în plus. Mai exact, „Arla” şi „Ţucu” şi-au făcut un obicei din a câştiga campionate, indiferent de echipa la care activează. „Mă simt campion adevărat. Peste tot unde am fost, am ieşit campion, sunt foarte fericit. Înainte să ajung la Cluj, le-am zis că vin să îi fac campioni. Asta am promis şi m-am ţinut de cuvânt”, a declarat Giedrius Arlauskis (30 de ani), care a mai câştigat titlurile din 2009, cu Unirea Urziceni, respectiv din 2015, cu FCSB.

La fel ca Arlauskis, Ţucudean s-a aflat şi el în lotul FCSB-ului în sezonul 2014-2015, atunci când roş-albaştrii au ieşit ultima dată campioni. Apoi, „Ţucu-gol” şi-a trecut în CV titlul cucerit de Viitorul lui Hagi în urmă cu un an. „Le port noroc echipelor la care joc, mă bucur enorm că am ajuns la al treilea trofeu de campion”, a spus Ţucudean, care a câştigat şi titlul de golgheter al stagiunii, cu 15 reuşite, 11 pentru Viitorul şi patru pentru CFR. Totuşi, pentru a se bucura din plin de titlul de golgheter, Ţucudean trebuie să aştepte finalul play-out-ului, asta pentru că atacantul Batin de la Chiajna are 12 goluri şi ar putea, teoretic, să ajungă pe primul loc.

Au egalat recordul lui Bumbescu:

Deşi pare greu de crezut, ultimul fotbalist care a câştigat trei titluri în România cu trei echipe diferite este Adrian Bumbescu, fostul fundaş de fier al Stelei din perioada de aur a roş-albaştrilor. Bumbescu a ieşit campion cu Craiova în 1980, cu Dinamo în 1982 şi apoi cu Steaua, de cinci ori la rând, începând din 1985. Aşadar, Arlauskis şi Ţucudean au egalat un record vechi de 33 de ani.

Deac, Culio şi Camora, ca pe vremuri:

Cei trei fotbalişti reprezintă liantul dintre titlul din 2018 al CFR-ului şi precedentele trei succese în Liga I ale ardelenilor, în 2008, 2010 şi 2012. Astfel, Ciprian Deac a contribuit la primele două titluri, în ciuda faptului că în 2007-2008 n-a jucat decât jumătate de sezon la CFR, fiind împrumutat ulterior la Oţelul. În schimb, argentinianul Culio a prins integral sezoanele 2007-2008 şi 2009-2010, la primul său „descălecat” în Gruia. Al treilea jucător care mai are un titlu cu CFR e fundaşul stânga Camora, portughezul participând şi la sezonul victorios 2011-2012.

Mai multe