Austria a câștigat primul meci disputat la București la Euro 2020

13 iunie 2021 21:50   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Primul meci organizat vreodată de România la un Campionat European de seniori a fost câștigat de naționala Austriei.

Aceasta s-a impus cu scorul de 3-1 în fața surprinzătoarei echipe a Macedoniei de Nord. Partida a contat pentru grupa C a Euro 2020.

Golurile au fost marcate de Lainer (min. 18), Gregoritsch (min. 78) și Arnautovic (min. 89), pentru învingători, respective veteranul Pandev (min. 28) pentru adversari. După ce a marcat, Lainer i-a dedicat golul lui Christian Eriksen, el arătând un tricou cu mesajul: Eriksen stay strong”. Pandev a înscris primul gol al Macedoniei de Nord la un turneu final al Euro. În urmă cu 20 de ani, în iunie 2001, Goran Pandev debuta la naţionala Macedoniei, la vârsta de 17 ani. Şi la al doilea gol al austriecilor, autorul, de această dată Gregoritsch, a arătat tricoul cu mesajul de încurajare pentru Eriksen.

Mai multe