Avem avantaj asupra polonezilor

10 noiembrie 2016 20:44
Ultima actualizare:
Românii au jucat contra leşilor de 35 de ori, dar rivalii nu au mai învins pe terenul nostru din 1932

Tricolorii au un bilanţ excelent împotriva adversarei de vineri seară (11 noiembrie): 15 victorii, 15 remize şi doar cinci înfrângeri. Ca un plus pentru moralul elevilor lui Daum, cel mai recent succes al polonezilor la Bucureşti a fost acum 84 de ani şi acela într-un amical.

Trupa lui Nawalka e favorită în faţa selecţionatei noastre, dar abia în istoria recentă duşmanii au devenit o forţă a fotbalului. Până acum noi eram cei care triumfam, iar statistica o demonstrează. Duelurile România – Polonia datează de aproape o sută de ani, au început mai exact în 1922. A fost o remiză, 1-1, urmată de alte două şi o victorie a “tricolorilor”, 3-2. Însă în octombrie 1932 avea să se producă umilinţa. Leşii ne-au zdrobit la noi în ţară cu 5-0. Totuşi, de atunci ne-am învăţat lecţia şi ei n-au mai bătut niciodată la Bucureşti. Au trecut 84 de ani şi au mai avut 13 ocazii. Mai mult, ultima dată când polonezii s-au impus în faţa noastră a fost înainte de Revoluţia din 1989, în luna aprilie a aceluiaşi an. A fost tot un amical, 2-1, şi de atunci ne-am mai duelat de şase ori. I-am depăşit în patru ocazii, am remizat în alte două şi mai important e faptul că partidele nu au mai fost doar amicale, ci şi-n preliminariile Europenelor. 

Mai multe