Azi se numeşte selecţionerul! "Daum are o faţă de Fuhrer tăvălit"

7 iulie 2016 10:38   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Azi, la sediul Federaţiei se va vota numirea lui Daum pe banca tehnică a naţionalei. Neamţul are mulţi contestatari, oficialul dinamovist Cornel Dinu fiind vehement.

"Daum e un tip controversat, cu o anumită carte de vizită. E greu pentru un antrenor străin să înţeleagă ce se întâmplă în fotbalul românesc. Părerea mea e că va fi foarte greu, aproape imposibil să reuşească o calificare la Mondial. El e un antrenor de echipe de club.Nu poate fi niciodată la nivelul lui Mircea Lucescu. Mircea e un om cult din toate punctele de vedere, ca să nu mai spunem de rezultate. Iar ceea ce e un mare avantaj faţă de acest băiat venit din Germania, care are o faţă de Fuhrer tăvălit după ce explodează grenada şi se varsă benzina peste el, e că Mircea cunoaşte realitatea fotbalului românesc, halul în care am ajuns. Va fi foarte greu să formeze o echipă competitivă la echipa naţională a României", a declarat Dinu la Dolce Sport.

Mai multe