Balaci are 1.000.000 € să promoveze noua «Ştiinţa»

26 martie 2013 16:25   Fotbal intern
Ultima actualizare:

„Am început să căutăm jucători, altfel dacă stăm cu mâinile în sân o să rămânem cu rebuturi. Ca fotbalist, eu n-am fost înjurat niciodată, nu vreau să fiu acum înjurat de 30.000 de oameni, să zică lumea: «Ce e bă cu râsul ăsta de echipă»...

Eu aşa cred, că la primul meci pe «Ion Oblemenco» vor fi cel puţin 25.000 de oameni care vor cumpăra bilet. Trebuie să avem o echipă îmbrăcată frumos, pregătită, pentru că altfel ne facem de râs", a spus Balaci pentru „Adevărul".

Apoi, a continuat: „Vrem să jucăm în Liga a doua şi să promovăm imediat. Avem un milion de euro buget de la Mititelu şi eu trebuie să găsesc şi echipa şi să asigur şi salariile pentru un sezon. Pe vremea mea, ziua de salariu era sfântă, aşa vreau să fie şi acum, nu se poate lucra cu întârziereri ca şi până acum. Plus 17 cantonamente înaintea meciurilor, plus 17 deplasări, plus banii de arbitri".

Balaci a mai anunţat că dacă nu se va descurca va lăsa pe altcineva la echipă şi, în plus, echipa nu va avea sprijin financiar din partea Primăriei.

Oltenii speră ca reconstrucţia Universităţii să fie făcută cu ajutorul jucătorilor care vor să plece de la Sportul Studenţesc, în acest moment 15 fotbalişti având memorii depuse pentru a deveni liberi de contract după ce Şiman nu i-a plătit de aproape doi ani. Printre jucătorii doriţi sunt Varga, Lungu, Lung, Beţa, Cioranu, Patriche, Ghinga şi Ferfelea.

Mai multe