«Balaj va fi următorul preşedinte al FRF!»
Generaţia de Aur a început o ofensivă puternică la adresa actualului preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu.
Aceştia îi pregătesc din timp un contracandidat puternic pentru alegerile de anul viitor, şi cum legea îi interzice lui Gică Popescu să participe, a apărut mai nou numele fostului arbitru FIFA, Cristi Balaj, recent retras din activitate. Acest lucru e demonstrat de o fotografie din preajma sărbătorilor, când băimăreanul a apărut alături de foştii internaţionali, dar şi de patronul Stelei, care a dat din casă tot ce ştie de la finul său, Gheorghe Hagi. „Eu cred că regula asta cu jucătorii sub 21 de ani va dispărea odată cu schimbarea preşedintelui la Federaţie, care am înţeles că va fi ăsta, Balaj, arbitrul. Aşa am înţeles, că este susţinut de multă lume”, a spus ieri Gigi Becali.