Balint şi Rotariu, până în 2014 la Vaslui

9 aprilie 2013 16:13   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Tehnicianul de 50 de ani era liber de contract şi devenise între timp analist tv. Deşi anunţase că nu va veni prea repede ca tehnician în Liga I, tratativele cu Porumboiu nu au durat mult, ieri fiind instalat oficial.

"E o provocare pentru un om care pune pasiune în această meserie şi cred că sunt mulţi antrenori care îşi doresc să pregătească o echipă precum Vaslui", a explicat Balint, al cărui obiectiv este ocuparea unui loc ce permite evoluţia în cupele europene, în prezent moldovenii fiind pe poziţia a şasea (40 de puncte).

Balint a mai pregătit echipe ca FC Bihor, Sportul Studenţesc, Şerif Tiraspol şi FC Timişoara, a fost selecţionerul Republicii Moldova şi secund la naţionala României şi la Galatasaray. Interesant e faptul că actualul său secund, Iosif Rotariu (50 de ani), este jucător activ la echipa ASU Politehnica Timişoara, grupare din liga a cincea şi e susţinută financiar de suporteri.

Mai multe