Balotelli şi Raffaella se bat la infinit

5 mai 2012 14:44   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Deşi a fost înşelată până acum de cel puţin trei ori, Raffaella Fico încă n-a anunţat despărţirea de Mario Balotelli.

"Super-Mario" nu poate sta departe de scandaluri.

Dacă nu face vreo trăsnaie pe la meciurile sau pe la antrenamentele lui Manchester City, fotbalistul de culoare calcă strâmb în viaţa privată.

Ultimele dezvăluiri ale presei din Anglia au pus-o într-o postură jenantă pe Raffaella Fico, partenera oficială a lui Balotelli.

Italianca de 23 de ani avea la un moment dat intenţia de a se mărita cu fotbalistul, iar acum e nevoită să suporte un val de amante care susţin că s-au iubit cu Mario.

După ce a înghiţit în sec în două rânduri şi a trecut peste escapadele lui Balotelli cu escortele Jenny Thompson şi Holly Henderson, Raffaella a mai primit o lovitură asemănătoare zilele trecute de la Chloe Evans, o altă prostituată de lux care a trecut prin patul lui.

"Am fost doi ani cu el", a mărturisit Chloe, declaraţie care a scos-o din minţi pe Raffaella.

De această dată, simpatica napoletană s-a înfuriat groaznic şi a provocat un scandal monstru, chiar la reşedinţa din Manchester a lui Super-Mario.

Spiritele au fost atât de încinse încât conflictul a ajuns la urechile oficialilor lui City, care la rândul lor au anunţat poliţia.

Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat doar că Balotelli şi Raffaella se certau din motive economice.

Probabil că motivele amoroase fuseseră deja clarificate.

Ea l-a lăsat fără cheie, el şi-a aruncat inelul

Nu e prima dată când Balotelli şi partenera sa oferă astfel de scene.

Conform lui Chloe Evans, Raffaella a făcut o criză de gelozie şi în urmă cu o lună, atunci când a aflat de aventura lui Mario cu Jenny Thompson.

"Şi-a făcut bagajele şi a plecat, lăsându-l pe Balotelli fără cheie. Când am ajuns cu el acasă, a trebuit să forţeze uşa garajului", a declarat Chloe.

"Eram convinsă că s-au despărţit după ce Mario şi-a aruncat pe geamul de la maşină un inel personalizat", a mai dezvăluit Chloe Evans.

Mai multe