Bănel Nicoliţă a fost dat afară de Gică Hagi. Reacţia fotbalistului
4 aprilie 2016 10:37
Fotbal intern
Ultima actualizare:
Gică Hagi, antrenorul şi patronul echipei Viitorul, a decis să renunţe la serviciile mijlocaşului Bănel Nicoliţă (31 de ani), care în ultima vreme a fost mai mult accidentat.
„El nu intra în vederile mele pentru sezonul viitor, aşa că am decis să reziliem contractul de acum”, a declarat Hagi. Ultimul meci jucat de Bănel Nicoliţă la Viitorul a fost în înfrângerea cu Steaua (1-3) din urmă cu două săptămâni.
„Am discutat cu Iaşko, nu cu Hagi, despre rezilierea contractului. Eu am dorit să joc, nu am vrut să stau pe bancă”, a fost prima reacţie a lui Nicoliţă.