Bănel Nicoliţă a marcat în Liga I după 1579 de zile
15 septembrie 2015 17:19
Fotbal intern
Ultima actualizare:
Bănel Nicoliţă a plecat din Liga I în vara lui 2011, când a dat Steaua pe Saint-Etienne. Mijlocaşul dreapta în vârstă de 30 de ani a revenit din Franţa în acest sezon, înregimentându-se la Viitorul lui Gheorghe Hagi.
Iar după patru meciuri jucate a venit în sfârşit şi golul. Bănel a marcat luni în poarta Voluntariului, ducând scorul la 2-0 în minutul 74 şi securizând victoria gazdelor. Fotbalistul a fost în extaz după această realizare şi nici nu avea cum altfel. Asta pentru că au trecut fix 1579 de zile de când nu mai înscrisese în Liga I, adică patru ani şi patru luni. Ultima lui reuşită în România a fost pe 21 mai 2011, în ultima etapă a sezonului respectiv, şi victimă a fost atunci CFR Cluj.