Barba te face golgheter

16 noiembrie 2014 23:16   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Tricolorii au reintrat în era superstiţiilor odată cu întoarcerea lui Anghel Iordănescu la echipa naţională. Dacă admitem că pupatul iconiţelor sau semnul crucii ajută, de ce să nu mergem mai departe cu teoria? Până la cele două goluri marcate, camerele de luat vederi au zăbovit asupra lui Paul Papp doar o secundă, la intonarea imnului, şi câteva momente în timpul jocului.

După ce a devenit erou, fundaşul Stelei s-a transformat într-o miză şi toată lumea a început să-l analizeze pe jucător. Din start a surprins look-ul său aparent neglijent, dar destul de la modă în ultima vreme. Că de modă a fost vorba, de lene sau de pură superstiţie, nu ştim până la urmă, dar e cert că i-a ieşit bine. Nimeni nu s-a oripilat, Papp a arătat „macho” şi România a câştigat trei puncte.

Oricum, nu e singurul care se poartă aşa. Stilul „bărbos” a fost inventat de mult timp de către două naţionale, Grecia şi Italia, ale căror jucători sunt în majoritate covârşitoare nebărbieriţi. Dovezile sunt clare, iar exponenţii, la îndemână: Daniele de Rossi şi Andreea Pirlo, la „macaronari”, Samaras şi Salpingidis, la eleni, care n-au mai pus lama pe faţă de ani buni, iar fanii pur şi simplu nu-i ştiu altfel.

E coleg cu Isco, Bendtner şi Maloney

Paul Papp are companie bună şi pe linie de goluri marcate fără să aibă obraz de bebeluş. Coincidenţă sau nu, chiar în această etapă a preliminariilor, alţi câţiva bărboşi au înscris decisiv şi au adus victorii pentru naţionalele lor.

Madrilenul Isco a deschis balul pentru Spania în meciul cu Belarus, Nicklas Bendtner a marcat o dublă în victoria Danemarcei cu Serbia, iar scoţianul Sean Maloney i-a înfrânt prin golul său pe irlandezi. 

Mai multe