Becali a făcut plângere penală împotriva suporterilor Stelei

23 octombrie 2015 16:30   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Jean Pavel, unul dintre liderii fanilor Stelei, a iniţiat un protest organizat care ar trebui să se ţină azi la stadionul din Ghencea. Gigi Becali spune că evenimentul nu se vrea decât o mineriadă, că e ilegal şi că a alertat deja Poliţiei.

Patronul Stelei a făcut chiar o plângere penală împotriva celui pe care îl consideră capul răutăţilor, dar asta nu înainte să regrete că eliberarea condiţionată îl opreşte să rezolve problema "altfel", adică probabil în stil interlop. "Rog părinții copiilor care țin cu Steaua să le spună să nu meargă la protest. N-au nici un aviz favorabil. Păi ei fac protest împotriva unei societăți comerciale care a plătit toate taxele și impozitele! Eu am adus bani țării ăsteia, 200 de milioane de euro. 50 de milioane sînt doar impozitele și taxele! Am plătit cît toate celelalte cluburi la un loc", a declarat Becali într-o conferinţă de presă ţinută la Palatul din Aleea Alexandru.

Patronul roş-albaştrilor a vorbit şi despre posibilitatea ca Mihai Stoica să revină la club după ce va ieşi din închisoare, lucru care ar trebui să se întâmple în primăvara anului viitor. "Eu am făcut pușcărie, dar m-am cumințit. I-am zis și lui MM că noi sîntem formatori de opinie, nu putem să ne batem joc. Trebuie să fim modele pentru tineri. Mihai Stoica nu are voie să pună ștampila pe acte, nu are voie să reprezinte clubul. Dar îl iau să fie consilierul meu. Îmi trimit consilierul peste tot cu echipa. O să lucreze ca înainte, doar că nu va reprezenta clubul. Păi dacă era MM în libertate mai ajungea vreodată Tudorie în Centrul Vechi la ora aia?", a afirmat latifundiarul din Pipera.

Mai multe