Becali a povestit discuția pe care a avut-o cu Coman:”Băi, Florinele, te rog eu frumos nu mai fuma”

14 noiembrie 2017 11:43   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Gigi Becali face orice să-și protrejeze jucătorii pe care speră să-i vândă cu zeci de milioane de euro.

Este și cazul lui Florinel Coman, mijlocașul adus de la Viitorul lui Hagi despre care patronul de la FCSB spune că va fi cel mai mare transfer din istoria fotbalului românesc.

”Lui Hagi i-am dat 4,5 milioane de euro, aproape, și-i mai dau 2,5 milioane de euro din procente pentru Coman și pentru Nedelcu. Așa m-am înțeles eu cu Hagi, care mi-a spus că nu vrea să se interpreteze că ajută el Steaua”, a precizat Becali referitor la suma pe care a plătit-o campioanei pentru cei doi jucători.

Tocmai pentru că vrea să se asigure că Florinel Coman are o viață extrasportivă impebacilă - la Nedelcul având siguranța că este un băiat cuminte - omul cu banii de la FCSB spune că și-a luat măsuri de siguranță că puștiul nu va face nimic să-i pericliteze cariera.

Una dintre soluțiile găsite de Becali este să-l ”terorizeze” cu telefoanele pe Coman, pentru a-l convinge să renunțe la vicii și la obiceiurile nesănătoase.

”Eu îl sun zilnic pe Coman și-i zic: ’băi, Florinele, te rog eu frumos nu mai fuma. Am dat mulți bani pe tine. Eu, patron, n-am sunat niciun jucător, dar la el am intervenit. L-am sunat trei zile la rând să-l întreb câte țigări fumează., am stat numai pe el. În ultima zi, când l-am sunat, mi-a spus că a aruncat pachetul de țigări pentru că s-a lăsat de fumat, așa cum mi-a promis”, a dezvăluit Becali, la Digi Sport.

Mai multe