Becali: “Nu putem pierde titlul!”
Vicecampioana a înregistrat două eşecuri amare în doar patru zile. După eliminarea din Liga Europa, suferită joi în faţa austriecilor de la Rapid Viena, a venit duminică un egal în Liga 1, 2-2 cu Botoşani, după ce roş-albaştrii au condus cu 2-0 din minutul 21.
Dică şi compania au plecat în trombă în partida de la Voluntari, încercând parcă să se răzbune pentru frustrarea din Liga Europa. Aceştia n-au ţinut însă ritmul şi imediat cum au lăsat-o mai moale moldovenii au atacat şi au produs surpriza. Au plecat cu un punct nesperat din această deplasare grea, iar finalul partidei a fost sinonim cu startul rafalelor de tun ale lui Gigi Becali. Acesta şi-a criticat jucătorii şi a spus că nu are o echipă de nivel înalt. ”Botoșani este o echipă puternică, solidă, care pune probleme. Iar noi nu suntem deloc o echipă mare. O echipă mare, la 2-0, plimba mingea până când adversarii își scuipau ficații. N-am nicio problemă, pentru că nu cred că-mi poate lua cineva campionatul. Dar, când ești egalat la 2-0 acasă, ai deja o problemă de valoare, de noblețe”, a declarat patronul. Din păcate pentru FCSB, modul cum vede Becali rezolvarea problemei nu pare cel corect. El vrea nici mai mult nici mai puţin decât schimbarea căpitanului, moment în care e sigur că echipa va începe să rupă tot. ”Este clar că Tănase nu mai merită banderola. O să văd cui o să i-o dau. M-am gândit la Planic, care a demonstrat că este războinic și la Pintilii, numai că el nu mai vrea să o ia. De ce? Păi, s-a supărat și pe bună dreptate. Eu am greșit atunci. O să am o discuție cu elca să accepte. Eu cred că nu mă va refuza, pentru că o să-i explic de ce am gândit atunci așa”, a declarat Becali.