"Blestematul de timp!" Final de carieră sfâşietor pentru Totti
Meciul AS Roma - Genoa (3-2) din ultima etapă a campionatului Italiei a fost marcat de retragerea din activitate a legendarului jucător al romanilor, Francesco Totti.
În vârstă de 40 de ani, Totti şi-a petrecut întreaga carieră în tricoul celor de la AS Roma, începând din 1989, atunci când avea doar 13 ani şi a fost legitimat la grupele de copii ale grupării italiene.
La echipa mare a giallorossilor, Totti a debutat în 1992, evoluând între timp în 786 de partide oficiale şi reuşind să marcheze peste 300 de goluri.
Duminică, în faţa a 70.000 de fani prezenţi pe "Olimpico", Francesco Totti a început ca rezervă meciul cu Genoa, însă a intrat în repriza secundă şi a pus umărul la o victorie de aur, care a consfinţit calificarea Romei în grupele Ligii Campionilor.
Momentele cu adevărat emoţionante au venit la finalul partidei. Cu ochii în lacrimi, Totti a ţinut un discurs sfârşietor. "Speram ca acest moment să nu vină niciodată. Blestematul de timp", a fost esenţa vorbelor transmise de Francesco.
Impresionantă a fost şi clipa în care Francesco Totti a predat banderola de căpitan unui puşti de la Academmia clubului, Mattia Almaviva. Acesta s-a născut în 2006, an de referinţă în cariera lui Totti, campion mondial cu Squadra Azzurra.