Boldrin e noul Budescu
Astra se târăşte în acest final de sezon regulat, asaltată de probleme financiare grave şi slăbită valoric după plecarea lui Budescu şi greva lui Teixeira. Primele semne s-au văzut la debutul în 2016, dar deocamdată rezistă datorită norocului şi inspiraţiei lui Boldrin.
Giurgiuvenii au avut parte de un prim meci foarte greu la reluarea campionatului, împotriva lui CFR Cluj, o echipă care nu mai are nimic de pierdut în acest sezon. Această relaxare, completată cu amorţirea liderului, ai cărei jucători păreau cu gândul în altă parte, la grijile cotidiene, a dus la un 2-0 sec pentru ardeleni, după golurilor lui Ruiz şi Bruno.
Impresia era destul de clară: până aici i-a fost Astrei, Alibec şi compania sufocându-se la mal din cauza propriilor necazuri. Greşeala de juniori a lui Marc, care a scăpat printre picioare un şut anemic al lui Boldrin, a reaprins însă speranţele gazdelor, Niculae şi compania trezindu-se parcă dintr-un coşmar care i-a ţinut inconştienţi timp de o oră. Astra a atacat în valuri în ultima jumătate de oră, dar izbăvirea a venit de la acelaşi Fernando Boldrin, când nimeni nu se mai aştepta, în al doilea minut de prelungiri. Liderul salvează astfel, un punct, imaginea şi propune un nou nume de luat în seamă în Liga I.