«Bombă» la Oţelul Galaţi! Petre Grigoraş şi-a dat demisia după doar două luni

25 februarie 2013 12:26   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Antrenorul Petre Grigoraş a părăsit echipa Oţelul Galaţi din cauza disensiunilor dintre Primăria municipiului şi acţionariatul majoritar, Dan Adamescu.

"Am fost prins într-un război care nu este al meu, dacă nu mă dădeam din cale, mă sfărâmau. Când am venit, vorbisem cu cineva (n.r. - primarul Marius Stan ), dar acea persoană nu mai are nicio putere în club. Cu domnul Adamescu nu am vorbit decât acum două-trei zile prima dată. Unul n-are putere de decizie, pe celălalt nu-l cunosc. Nu am ce să fac în această situaţie, nu sunt genul de om care să mă dau de o parte sau cealaltă a baricadei. Am stat o lună pe cheltuiala mea, tot sperând că se rezolvă. Nici nu vă imaginaţi cât de dezamăgit am plecat. În acest moment cel mai mult îmi doresc ca suporterii să înţeleagă în ce situaţia am fost pus, m-ar durea enorm să fie supăraţi pe mine, să creadă că am plecat ca un laş. Nu a contat că am pierdut meciul de aseară, cu acest lot nu îmi era frică, am fi avut cu siguranţă rezultate foarte bune", a declarat Petre Grigoraş, care a precizat că va reveni la Galaţi dacă se vor rezolva problemele, informează www.prosport.ro.

Grigoraş nu a stat pe banca tehnică a formaţiei gălăţene la meciul de duminică, pierdut, cu scorul de 0-1, pe teren propriu, cu Petrolul Ploieşti, în etapa a XX-a a Ligii I.

Joi, Oţelul anunţa, într-un comunicat, că Petre Grigoraş nu va sta pe banca de rezerve la meciul cu Petrolul deoarece nu a semnat contractul cu clubul. Directorul general al grupării moldovene, Narcis Răducan, a explicat că parafarea actelor va avea loc luni, când acţionarul principal al clubului, Dan Adamescu, se va întoarce în România.

Petre Grigoraş a preluat conducerea tehnică a gălăţenilor în această iarnă, după ce s-a despărţit de Pandurii Târgu Jiu.

Mai multe