Bombe în Spania! Barca a pierdut la Vigo, iar Real, egală cu Eibar pe Bernabeu

3 octombrie 2016 13:12   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Primera Division a părut în ultimii ani o competiţie în trei, Barcelona, Real Madrid şi Atletico Madrid fiind de o constanţă imperturbabilă. Startul acestui sezon e însă total atipic, plin de rezultate incredibile.

Prima dezamăgire a fost duminică Real Madrid, care a bifat al treilea egal consecutiv în La Liga. După ce n-a reuşit să le învingă pe Villareal şi Las Palmas, gruparea blanco a încheiat 1-1 şi cu Eibar, chiar pe Santiago Bernabeu. Vestiarul lui Real a explodat după ce Ronaldo s-a revoltat împotriva antrenorului Zinedine Zidane, iar francezul pare că a pierdut controlul. Rămâne de văzut după această pauză cum se vor rezolva lucrurile la Madrid, dar mulţi îl dau pe Zidane ca şi demis. Apoi, câteva ore mai târziu, Barcelona a demonstrat din nou că e greu fără Messi. Cu argentinianul încă accidentat, catalanii au avut un meci infernal la Vigo, împotriva Celtei. În minutul 35 tabela arăta un incredibil 3-0 pentru gazde, Neymar, Suarez şi Iniesta fiind complet paralizaţi în faţa unor jucător anonimi ca Sisto, Hernandez sau Iago Aspas. Până la urmă s-a încheiat 4-3 pentru trupa din Galicia, dubla lui Pique şi reuşita lui Neymar din penalty fiind tardive şi inutile. În acest condiţii, Barcelona a căzut pe patru, Sevilla depăşind-o şi ea după victoria din ultimul minut, cu Alaves. Lider e Atletico lui Simeone, care a câştigat entuziasmant pe Mestalla, împotriva Valenciei, scor 2-0, madrilenii ratând şi două penalty-uri. Realul e încă pe locul secund, în ciuda celor trei remize la rând.

Mai multe