Botezul Ligii Campionilor îl aşteaptă pe Vlad Dragomir

19 octombrie 2015 23:19   Fotbal intern
Ultima actualizare:

La 16 ani şi jumătate, Vlad Dragomir e pe cale să-şi facă botezul în competiţiile continentale, în tricoul cunoscutei echipe engleze Arsenal. În primăvară, transferul tânărului timişorean de la ACS Poli la Arsenal a mirat multă lume, cunoscându-se faptul că britanicii sunt extrem de exigenţi la nivel de copii şi juniori.

Peste noapte, Vlad Dragomir a devenit astfel fotbalistul român cu cel mai mare potenţial pentru viitor. După o perioadă de acomodare în curtea „tunarilor”, Dragomir a început să-şi facă treaba, câştigându-şi deja un loc de titular la echipa Under 18 a lui Arsenal. De altfel, la ultimul meci, cu Leicester, mijlocaşul român a fost unul dintre cei mai buni jucători, trecându-şi în cont o pasă de gol.

Ascensiunea lui a continuat, iar zilele trecute a mai făcut un pas înainte. Mai exact, a fost convocat în lotul Under 19 al „tunarilor” pentru dificilul meci cu Bayern München, programat marţi, 20 octombrie, în Youth League, echivalentul Ligii Campionilor pentru formaţiile de tineret. Potrivit jurnaliştilor londonezi, chiar dacă e cu doi ani mai tânăr decât unii dintre colegii săi, Dragomir ar putea fi chiar titular.

Şansa sa a venit în condiţiile în care mai mulţi tineri fotbalişti de bază ai lui Arsenal se află în această perioadă cu naţionala la CM Under 17 din Chile.

Mai multe