Botezul, mai important decât meciul cu Chiajna

4 noiembrie 2017 18:21   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Roş-albaştrii au început greu campionatul, dar motorul s-a turat şi nimic nu mai pare să stea în faţa vicecampioanei. Aşa cum ne-a obişnuit şi în trecut, echipa lui Gigi Becali nu poate rata aroganţele în astfel de momente, dar e pe cale să facă una care ar putea s-o coste puncte!

Trupa lui Nicolae Dică vine după două victorii interne în care a marcat 12 goluri şi a trecut deja la rotaţia jucătorilor. Iar azi, la meciul cu Concordia Chiajna, va încerca să obţină cele trei puncte cu rezervele. După oboseala acumulată în Liga Europa cei mai mulţi dintre titulari vor fi menajaţi pentru următorul joc de campionat, iar unul are treabă! Constantin Budescu l-a anunţat pe Gigi Becali că va fi naş la un botez şi că ar fi foarte frumos din partea patronului dacă l-ar lăsa să se ocupe de acest creştinesc eveniment, în loc de plictisitorul meci cu Chiajna. Şi culmea, latifundiarul a spus da! Degeaba au înghiţit în sec Nicolae Dică şi Mihai Stoica, oameni care ar fi vrut să-l aibă pe Budescu măcar pe bancă diseară, rămâne cum a dictat religiosul! Practic, nici nu e vorba de botez în sine, pentru că el s-a produs ieri, ci probabil de refacerea de după mahmureală, care l-ar fi împiedicat să fie măcar 30% valid pentru întâlnirea de azi. „Budescu a cerut voie că sâmbătă botează şi am spus să joace tot meciul din Liga Europa şi să-i dăm drumul, că om găsi jucători să joace cu Chiajna, nu? I-am spus lui MM: Ce facem acum, dacă facem fotbal, nu mai botezăm oamenii? Nu mai creştinăm copiii că ne ocupăm de fotbal, ce înseamnă asta? La mine sunt prioritare botezurile şi după aia fotbalul”, a declarat Becali, la Digi Sport. Directorul Sportiv a încercat degeaba s-o dreagă, spunând că mijlocaşul a fost doar odihnit! E clar care va fi mesajul de acum: nu vrei să joci într-un meci? Stabileşte-ţi un botez!

Mai multe