Brazilia, în corzi, Venezuela e lider!

10 iulie 2011 4:19   Fotbal intern
Ultima actualizare:

După 0-0 cu modesta Venezuela în primul meci, deţinătorii trofeului erau aproape să piardă în faţa paraguayenilor. Brazilienii au deschis scorul prin Jadson, în minutul 38, dar adversarii au avut o repriză a doua foarte bună, reuşind să întoarcă scorul prin Santa Cruz (58) şi Nelson Valdez (66). Salvatorul Braziliei a fost Fred, atacantul care a marcat şi în poarta României, fotbalistul lui Fluminense reuşind golul egalării în penultimul minut de joc.

După acest rezultat, Brazilia ocupă locul 3 în grupă după Venezuela (4 puncte) şi Ecuador (2p). Venezuelenii sunt surpriza grupei, ei reuşind să preia conducerea în clasament după victoria cu 1-0, de azi-noapte, în faţa Ecuadorului, prin golul marcat de Cesar Gonzales.

Brazilia întâlneşte în ultima etapă Ecuadorul. Chiar dacă şi locul 3 poate asigura calificarea, în funcţie de jocul rezultatelor în celelalte grupe, "Selecao" trebuie să câştige pentru a nu risca, având în vedere că şi alte forţe precum Argentina, Uruguay sau Mexic se află într-o situaţe asemănătoare, ţintind cele două poziţii calificabile rezervate ocupantelor locului 3 din cele trei grupe.

Mai multe