Budescu a ratat antrenamentul din cauza unui păianjen

9 septembrie 2021 18:07   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Revenit la FCSB, Constantin Budescu a vorbit la FCSB TV despre planurile sale la echipa din Berceni, dar și despre absența de la antrenamentul de miercuri, care a fost provocată de un păianjen.

“Mă simt foarte bine înapoi la FCSB. Au mai fost câteva tentative, dar este bine că am venit acum, toate lucrurile sunt ok şi sper ca totul să meargă bine de acum încolo. Am primit foarte multe mesaje şi chiar am rămas surprins plăcut că a fost foarte multă lume. Au contat şi oamenii care sunt aici, pentru că îi cunosc pe majoritatea dintre ei şi m-am decis să vin. Echipa este pe un drum bun, s-au făcut nişte schimbări aici, zic eu că o să se vadă de acum încolo. Sperăm să obţinem rezultate pozitive, pentru că este o diferenţă mare de puncte şi asta nu este bine pentru noi. Ştiu că mă aşteptau şi fanii, pentru că mai toate comentariile la pozele pe care le postam primeam cu ’Hai înapoi la Steaua’. Ca mesaj, nu pot decât să le spun decât să vină la stadion să ne susţină şi noi o să fim alături de ei şi ei de noi şi să facem o treabă foarte bună, pentru că numai împreună putem obţine rezultate”, a spus Budescu la FCSB TV

El a vorbit şi despre faptul că presa a scris că s-ar fi accidentat la primul antrenament: “Nu este adevărat, am fost muşcat de un păianjen şi mi s-a umflat piciorul după antrenament şi am decis să stau o zi, să am o zi liberă să pot să merg la un medic să văd despre ce este vorba să mi se dezumfle piciorul şi atâta tot. Spiderman, da, pentru că se potrivesc şi culorile şi totul e OK”.

Budescu a semnat pe doi ani și va avea un salariu de 20.000 de euro pe lună.

Mai multe