Budescu i-a umilit pe chinezii lui Capello. Triplă pentru "Sarmale" sub ochii italianului

28 ianuarie 2018 19:01   Fotbal intern
Ultima actualizare:

FCSB a obţinut în sfârşti prima victorie din această perioadă de pregătire, scor 3-1 cu Jiangsu Suning, echipă antrenată de italianul Fabio Capello.

Partida s-a jucat în Spania şi a fost la un pas să se anuleze din cauza unei furtuni, dar managerii celor două echipe au decis în cele din urmă că se poate juca fotbal. Pe un teren greu, îmbibat cu apă, Constantin Budescu a excelat şi a marcat un hattrick de senzaţie în minutele 18, 51 şi 54, care l-a impresionat chiar şi pe legendarul antrenor al chinezilor. Asiaticii au redus din diferenţă pe final după un cadou făcut de apărarea românilor, dar victoria n-a mai putut fi ratată de trupa lui Nicolae Dică. Roş-albaştrii s-au reabilitat astfel în faţa suporterilor după două înfrângeri neaşteptate, 1-2 cu Olimpik Doneţk, din Ucraina, şi 2-3 cu Admira Wacker, din Austria, dar greul abia a început. 

Pentru roş-albaştri urmează un ultim amical, marţi, 30 ianuarie, cu croaţii de la NK Osijek, după care se dă startul la oficiale, sâmbătă, 3 ianuarie, la Mediaş, cu prima etapă din 2018 în Liga 1.

Primul 11 al lui FCSB cu Jiangsu: Niță - Benzar, Găman, Planic, Momcilovic - Pintilii, Ov. Popescu - Man, Budescu, Teixeira - Fl. Tănase;Rezerve: Stăncioiu, Vlad - Larie, Filip, Gnohere, Morais, Coman, Jorge, Stoica, Cr. Tănase, Enache;Antrenor: Nicolae Dică.

Mai multe