Budescu, pe tuşă trei săptămâni
Constantin Budescu a suferit o ruptură musculară în partida tur cu cehii şi va putea reveni pe teren după mijlocul lunii viitoare. Până când el va fi apt de joc, antrenorul Dică ar putea miza pe serviciile „Bizonului” Gnohere în tandem cu Alibec.
FCSB a încheiat la egalitate duelul din preliminariile Ligii Campionilor cu Viktoria Plzen, 2-2. Unul dintre goluri a fost marcat de Budescu, dar acesta nu a putut continua tot meciul, după mai puţin de o oră de joc fiind schimbat. A acuzat dureri la gambă, iar un examen RMN a arătat că a suferit o ruptură musculară. Astfel, mijlocaşul va sta departe de gazon trei săptămâni, timp în care va rata partidele din campionat cu CS U Craiova, Chiajna, Poli Iaşi şi Astra, dar şi returul decisiv din preliminariile Ligii Campionilor contra Viktoriei Plzen.
Lipsa lui Budescu ar putea fi suplinită de Teixeira, dar portughezul are 36 de ani şi nu poate face faţă ritmului de joc din trei în trei zile. Cel mai probabil, Dică va schimba sistemul şi va miza pe doi atacanţi.
Gnohere ar putea reveni în echipa de start şi Denis Alibec ar urma să activeze în spatele său. Altfel, FCSB îşi va rezolva problema fundaşului central. Neamţul Tim Huebach e cel dorit. El a jucat la Kaiserslautern, iar acum e liber de contract. Tim este un jucător masiv, de 1.92 metri, are un excelent joc aerian şi e cotat de siteurile de specialitate la 500.000 de euro.