Buffon: «Am jucat la Mondiale înainte să se nască Mbappe»

2 mai 2017 20:32   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Francezii şi italienii au detonat bombele în sferturi, când au trecut de Dortmund şi Barcelona, echipe pe care toată lumea le vedea măcar în semifinale. Nu e însă cazul, şi în loc de Aubameyang împotriva lui Messi avem parte de Mbappe versus Buffon. Şi, ca vârstă, dezechilibrul pare fantastic!

Kylian Mbappe abia a împlinit 18 ani şi este deja un star. După ce a „ucis-o” pe Manchester City în optimi şi pe Borussia Dortmund în sferturi, cota francezului a sărit de 100 de milioane de euro şi granzii din Spania şi Anglia sunt gata să-i plătească. Până atunci, mijlocaşul mai are un test, deseară, cu Juventus Torino. Italienii nu permit acelaşi joc pe contre, astfel încât să exceleze un jucător ca Mbappe, dar francezii cred că le va mai merge încă o dată şi trupa lui Leonardo Jardim se va califica în finală.

Aroganţa monegascilor este pusă însă la respect de Gianluigi Buffon, legendarul portar al piemontezilor. ”A fost născut în 1998, corect? Eu deja luasem parte la Cupa Mondială din Franţa, înainte ca el să fie născut. Aceasta este o mare bucurie atunci când eşti atât de longeviv. Te întâlneşti cu copii care nici măcar nu erau născuţi când tu deja lăsai în urmă o parte bună a carierei. Mbappe este un talent incredibil şi pare a fi un băiat bun. Asta îl va ajuta cu adevărat în carieră şi sper să aibă un viitor strălucitor. Dacă se va întâmpla asta, atunci nu va fi nevoie să treacă acum de noi. Va avea multe alte oportunităţi de a câştiga acest trofeu în viitor”, a declarat veteranul de 39 de ani.

Mai multe