Buia jr. vrea cetăţenie belgiană

30 ianuarie 2012 16:35   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Atacantul promovat de la echipa secundă a roş-albilor s-a născut în Belgia, în oraşul Antwerpen, pe când tatăl său juca la Ekeren.

Dacă atunci părinţii n-au optat pentru ca micuţul să obţină automat cetăţenia belgiană, în acest an familia Buia intenţionează să aplice pentru paşaportul de Belgia al lui Darius.

„Am nişte cunoştinţe rămase acolo şi mă voi interesa în ce condiţii se poate realiza acest lucru", a spus, ieri, Romulus Buia, acum antrenor la FC Maramureş.

Deocamdată, Darius, internaţional de juniori, se descurcă bine în stagiul lui Dinamo, unde a jucat câteva minute în amicalul cu Taraz (0-1).

„Dacă ar fi să-l asemăn cu cineva, acela ar fi Marius Niculae. E înalt, 1,85 metri, şi are forţă în ambele picioare", şi-a prezentat Buia senior fiul. Idolul acestuia este Del Piero (Juventus), însă puştiul şi-a încercat norocul la AS Roma, unde însă n-a reuşit să se impună.

Mai multe