Burleanu: "Ne-am bucura dacă vom avea de încasat clauza de reziliere a lui Piţurcă"
Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat azi a întoarcerea din Grecia, că federaţia nu se opune plecării selecţionerului la Al-Ittihad Jeddah.
"E o clauză confidenţială, la fel ca şi contractul. Iar federaţia nu se poate decât bucura dacă va avea de încasat o asemenea sumă", a spus şeful FRF pe Aeroportul Henri Coandă. Conform unor surse, suma se ridică la 500.000 de euro.
"Din punctul meu de vedere este decizia lui Victor Piţurcă în momentul de faţă. După cum se ştie, avem un contract, iar contractele sunt făcute ca să fie respectate şi de o parte şi de alta", a explicat Burleanu.
"În niciun caz nu am încercat să îl conving să plece. Poţi să convingi pe cineva când vrei să rămână. Chiar asta a fost şi o discuţie pe care am avut-o în perioada aceasta cu Piţurcă, în urma căreia a reieşit că nu vrea să plece. Iar acest rezultat confirmă, ceea ce probabil ca până acum toţi ne aşteptam ca el să plece. Nu am informaţii noi. Nu a mai existat nicio discuţie cu Victor Piţurcă (n.r. - după meciul cu Grecia). Din contră, cred că şi Victor Piţurcă îşi doreşte în momentul de faţă să rămână alături de echipa naţională, mai ales după această victorie foarte importantă", a precizat Burleanu.