Cadu pleacă la ultima clasată din Portugalia

9 ianuarie 2015 22:51   Fotbal intern
Ultima actualizare:

A stat opt ani la CFR Cluj, apoi a plecat în Cipru, unde n-a rezitat decât şase luni. Ricardo Cadu, fostul căpitan al ardelenilor, a decis să părăsească Insula Afroditei şi s-a înţeles deja cu oficialii lui Gil Vicente, pentru un contract pe două sezoane. Noua lui echipă are mari probleme, fiind pe ultimul loc în prima liga.

Ricardo Cadu a câştigat tot ce se putea câştiga în România, după ce opt ani petrecuţi la CFR având în palmares nu mai puţin de opt trofee, de trei ori Campionatul României (2008, 2010, 2012), de trei ori Cupa României (2008, 2009, 2010) şi de două ori Supercupa României (2009, 2010). A plecat în vara anului trecut în Cipru, la AEL Limassol, cu gândul să-şi ducă la bun sfârşit contractul pe doi ani. Cu toate că a jucat titular şi a avut evoluţii bune, zilele trecute,  fundaşul de 33 de ani a luat o decizie-şoc: vrea să se întoarcă acasă în Portugalia. Zis şi făcut! A discutat cu şefii de la AEL şi a ajuns ieri la o înţelegere în privinţa rezilierii contractului.

”Nu mai continui la Limassol. Vreau să joc în ţara mea natală, am şi avut câteva oferte şi m-am decis să o accept pe cea de la Gil Vicente. Nu stau bine în clasament, dar sper să pun umărul la salvarea echipei de la retrogradare în acest sezon”, a mărturisit Ricardo Cadu în exclusivitate pentru Click!. Formaţia la care merge apărătorul lusitan este în prezent pe ultimul loc, având doar şase puncte după 15 jocuri, toate obţinute din remize. Echipa este pregătită de portughezul Jose Mota şi nu are jucători cu nume în lot. Pentru microbiştii români, cei mai cunoscuţi fotbalişti din lotul lui Gil Vicente sunt Diogo Valente, cu care Ricardo a fost coleg la CFR, şi brazilianul Gladstone, fost la FC Vaslui.

Iubita merge cu el în Portugalia

Dacă pe plan sportiv Ricardo n-a fost mulţumit de cum au decurs lucrurile în ultimele şase luni, personal însă toate-i merg de minune. Divorţat de mai bine de un an, Ricardo se iubeşte cu frumoasa Ana Maria Pop. Manechin, absolventă a Facultăţii de Drept şi a unei Academii de Film, şatena l-a însoţit pe Cadu şi în Cipru şi se va muta alături de el în Portugalia. ”Cel mai mult îmi doresc să o fac fericită pe Ana”, ni s-a confesat fotbalistul într-un interviu exclusiv.

Mai multe