«Câinii» vor să muște mâna care i-a ajutat

7 mai 2017 20:26   Fotbal intern
Ultima actualizare:

FCSB poate rata titlul în favoarea lui Dinamo, iar oficialii clubului regretă acum că nu au folosit rezervele în meciul de la Mediaş, 1-1. O victorie a ardelenilor ar fi însemnat calificarea în play-off, în timp ce “câinii” s-ar fi zbătut să nu ajungă în liga a doua.

“În România există o vorbă: «Pe cine nu laşi să moară, nu te lasă să trăieşti!» Trebuie să suportăm consecinţele. Noi i-am băgat pe Dinamo în play-off, nu ei s-au băgat. Putea să vină la ei orice antrenor, Contra, Mourinho, toţi… Puteam să jucăm şi noi cu rezervele. E corect şi că ne-am pus singuri piedică pentru că nu am învins Viitorul”, a spus preşedintele de imagine al FCSB, Helmuth Duckadam. Declaraţia sa a venit în contextul în care cu câteva zile înaintea meciului de aseară dintre CS U Craiova şi Viitorul s-a speculat mult în privinţa echipei pe care o va trimite în teren antrenorul oltenilor, Mulţescu, astfel că elevii lui Hagi au avut o misiune mult mai uşoară. Oricum, steliştii au nevoie să învingă azi în faţa Astrei pentru a-şi păstra şansele la titlu. “Suntem obligaţi să câştigăm, după ultimele rezultate înregistrate în acest play-off, şi vom vedea după meci care mai sunt şansele”, a comentat secundul lui Reghecampf, suspendat pentru partida cu Astra, Toni Petrea. Altfel, generaţia ’86 a Stelei, cea care acum 31 de ani a câştigat Cupa Campionilor Europeni în faţa Barcelonei, s-a reunit ieri pentru a celebra performanţa. Din cauza conflictul dintre cei de la Armată şi Gigi Becali, evenimentul nu a mai avut loc la Cheile Grădiştei, ci la un hotel din Bucureşti, unde au fost prezenţi: Piţurcă, Tudorel Stoica, Iordănescu, Iovan, Belodedici, Balint, Lăcătuş sau Bumbescu.   

Mai multe