Camora abia așteaptă debutul: ”Meciul cu Islanda, cel mai important din viată”

6 octombrie 2020 17:39   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Convocat la națională la aproape 34 de ani, fundașul Mario Camora a început cu zâmbetul pe buze prima experiență cu o echipă reprezentativă. Cetățean român din septembrie, el a povestit pentru FRF TV cum a fost întâlnirea cu noii coechipieri și ce așteptări are.

”Am fost primit foarte bine de colegi, pe unii îi cunosc, cu ceilalţi mă voi cunoaşte mai bine după acest meci. Totul e nou pentru mine, m-am gândit doar să nu dezamăgesc”, a recunoscut Camora într-un interviu acordat pentru site-ul federației. Sosit în România în 2011, Camora nu doar că s-a îndrăgostit de țara noastră, dar s-a și căsătorit cu o româncă, alături de care are un copil, așa că e decis să rămână în România și după terminarea carierei. ”La început nu am crezut niciodată că o să rămân în România, dar după ce am cunoscut o familie minunată, care m-a ajutat să cresc ca persoană, atunci am decis să rămân aici. După încheierea carierei de fotbalist, vreau să mă fac antrenor. Tocmai de aceea am reluat și școala de antrenori, pentru că în Portugalia nu am reușit să o termin”, a mai povestit lusitanul, care spune că tot ce s-a întâmplat bun în viața și cariera lui se datorează celor de la CFR Cluj: ”Pentru mine, CFR este clubul meu de inimă. Tot ce am în viaţă acum, mi-a dat CFR. Pentru mine este foarte importantă încrederea pe care suporterii de la CFR o au în mine. Sper să fiu sănătos, mi-aş dori să joc până la 40 de ani, dar probabil până la 36, sper să am noroc”.

Camora, care și-a luat cetățenia română la 2 septembrie, spune că nu doar el așteaptă cu nerăbdare primul meci, cel cu Islanda, de joi, din semifinala barajului de calificare la Euro 2021. ”Meciul cu Islanda este cel mai important din cariera mea, indiferent dacă voi juca sau nu, e primul la echipa naţională, sper să reuşim să ne calificăm mai departe. Familia mea din Portugalia a reacţionat foarte bine, ei ştiau că o să rămân aici, mi-au spus să am încredere în mine, sunt mândri de mine”, a mai povestit el. Știe deja ce va face cu tricoul naționalei dacă va fi trimis în teren de selecționerul Mirel Rădoi: ”Aş fi vrut să ofer tricoul persoanei care m-a crescut, nu mai e printre noi, dar e mândru unde e, acum îl voi da soţiei mele, fără ea nu aş fi fost aici, şi copilului meu”, a încheiat Camora.

Acesta, ca și coechipierii lui, au plecat în Islanda ieri după-amiază, urmând să ajungă la destinație după închiderea ediției. Meciul dintre Islanda și România este programat a avea loc joi, de la ora 21.45, și va fi transmis în direct la ProTV.

Mai multe