Campioana a amânat dezastrul până la iarnă! Astra a scăpat de depunctare

11 octombrie 2016 12:35   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Jucătorii şi antrenorii Astrei Giurgiu au mai acceptat o promisiune a şefilor clubului şi cu toţii au semnat încolonaţi amânarea primirii salariilor restante până când vor veni banii de la UEFA.

Astfel, cu toţii şi-au retras memoriile şi au evitat depunctarea, doar că nu e nici o garanţie că lucrurile se vor rezolva când va intra respectiva tranşă. În trecut au mai intrat şi alţi bani dinspre forul continental, dar plăţi către jucători şi antrenori tot nu s-au făcut. Dacă nu ar fi rezolvat astfel situaţia, Astra ar fi riscat să fie iar amendată de UEFA sau chiar exclusă din cupele europene între unul şi trei sezoane. În plus, respectivele datorii ar fi fost reţinute din banii de la UEFA. Tehnicianul Marius Şumudică are singur de luat de la Ioan Niculae aproape 300.000 de euro. "Nu puteam să lăsăm să fim depunctaţi, chiar dacă ne vrem şi banii noştri, aşa cum e normal. Eu am semnat ultimul. I-am lăsat să mai fiarbă puţin", a spus antrenorul.

Altfel, problemele Astrei sunt multe şi diverse. Meciul cu Concordia Chiajna, care era programat sâmbătă, la Giurgiu, se va juca până la urmă în Ştefan cel Mare, pe stadionul lui Dinamo. Asta pentru ca gazonul de pe "Marin Anastasovic" să fie protejat şi să poată convinge comisarii de la UEFA că jocul cu Plzen, din Liga Europa, să poate disputa la Giurgiu.

Mai multe