Campioana Astra se va bate la retrogradare

2 decembrie 2016 20:08   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Sunt şanse foarte mari ca în primăvară campioana Astra Giurgiu să nu-şi poată apăra titlul cucerit cu atâta trudă sezonul trecut.

Pierzând acasă cu CFR Cluj (1-2), echipa antrenată de Marius Şumudică s-a depărtat şi mai mult de primele şase locuri, cele care duc în play-off. Astfel, giurgiuvenii sunt acum la nouă puncte de poziţiile 5 şi 6 (CFR Cluj şi Dinamo), deficit extrem de greu de recuperat în cele opt runde rămase la dispoziţie. De altfel, acest lucru a fost recunoscut inclusiv de Şumudică. “Trebuie să scăpăm de retrogradare, să luptăm în play-out. Ăsta e obiectivul nostru. Poate prindem locul şapte şi mergem în cupele europene, dar la ce greşeli facem… Noi credem că dacă mergem bine în Europa, atunci îi batem pe toţi din glezne. Uite că nu-i batem din glezne”, a spus antrenorul Astrei. Mai mult, Marius Şumudică a lansat acuzaţii dure asupra propriilor jucători, aşa cum n-a mai făcut-o niciodată până acum. “Mi-a ajuns, am albit într-un an jumate aici. Cred că a sosit  momentul să îmi văd de viaţa mea particulară. Pe mine mă doare ce fac unii - se ştiu ei, nu dau nume. Au ajuns prea sus unii dintre ei. Este momentul să se trezească şi să revină cu picioarele pe pământ. Să te pun eu cu telecomanda pe teren, suntem la Nintendo? Asta e, o să plătească!”, a tunat el.

Mai multe