Campioana CFR intră în „cazanul” Olteniei. Supercupa se joacă sâmbătă
Supercupa României are loc sâmbătă, de la ora 20.30, la Craiova, cu peste 25.000 de fani în tribunele modernei arene din Bănie.
Între cele două finale ale Campionatului Mondial din Rusia se dă şi prima mare bătălie a sezonului din fotbalul românesc. Tradiţionala Supercupă deschide balul, campioana CFR Cluj urmând să fie testată de câştigătoarea Cupei României, CSU Craiova.
Cum meciul a fost programat chiar în Oltenia, pe stadionul „Ion Oblemenco”, se anunţă o confruntare infernală, cel puţin în tribune. Deşi e o perioadă de vacanţă, fanii Craiovei au achiziţionat toate biletele, astfel că meciul din această seară se va disputa cu „casa închisă”.
Pentru echipa antrenată de italianul Mangia, o victorie în Supercupă ar însemna al doilea trofeu intern pentru CSU într-o perioadă foarte scurtă, de o lună şi jumătate. De partea cealaltă, la CFR Cluj, miza Supercupei nu pare să fie una atât de mare, în condiţiile în care ardelenii antrenaţi de Edi Iordănescu sunt mai concentraţi pe preliminariile Ligii Campionilor, acolo unde vor debuta la finalul lunii iulie.