Campion descalificat că s-a dezbrăcat

15 august 2014 22:02   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Scene incredibile la Europenele de atletism! Pentru prima dată în istorie un campion a fost descalificat pentru că şi-a scos maioul de concurs înainte de a trece linia de sosire!

Cel care a intrat astfel în istorie a fost francezul Mahiedine Mekhissi, câştigător detaşat al probei de 3.000 m obstacole la Campionatele Europene de atletism de la Zurich. Tocmai pentru că avea un avans consistent, atletul - campion al probei la ultimele două ediţii, nu vreun debutant – s-a gândit, aşa cum a spus apoi, să celebreze victoria ca fotbaliştii! Aşa că, la intrarea în linia dreaptă s-a dezbrăcat de maiou, a şi sărit peste ultimul obstacol cu bluza în gură, după care a trecut linia de sosire în aplauzele stadionului. 

«Am vrut să celebrez ca fotbaliştii!»

Numai că felul în care a făcut-o a contravenit regulamentelor Federaţiei Internaţionale de Atletism, care spun că sportivul trebuie să fie echipat complet la trecerea liniei de sosire. Cum şi spaniolii, al căror reprezentant terminase pe 4, au făcut contestaţie, sâmbătă dimineaţă deja Mekhissi fusese descalificat! Singura consolare a francezilor e că medalia de aur a revenit unui alt sportiv din această ţară, Yoann Kowal.

În ceea ce-l priveşte, Mekhissi a scris pe Facebook, evident, dezamăgit: „Am prea mult respect pentru adversarii mei şi iubesc prea mult acest sport pentru a fi considerat antisportiv. Nimeni nu-mi va putea retrage victoria şi senzaţia simţită când am trecut linia de sosirea. Pur şi simplu am vrut să celebrez victoria ca un jucător de fotbal, nu a fost nicio aroganţă faţă de adversarii mei sau public”, a scris Mekhissi. 

Mai multe