Campion european, în fundul gol pe teren
Fostul internaţional danez Lars Elstrup a intrat complet dezbrăcat pe gazon în timpul unui meci.
În 1992, naţionala Danemarcei reuşea una dintre cele mai mari surprize din istoria fotbalului. Venind de pe plajă pentru a înlocui Iugoslavia, nordicii au câştigat Campionatul European din Suedia. Printre eroii de atunci ai Danemarcei s-a numărat şi atacantul Lars Elstrup, care a marcat un gol în grupe şi a înscris unul din penalty-urile de departajare în semifinala cu Olanda. Ajuns la 53 de ani, Elstrup ţine neapărat să se facă de râs în văzul întregii lumi. Vineri, meciul Randers – Silkeborg (1-0) din prima ligă daneză a fost întrerupt de un bărbat intrat fără haine în spaţiul de joc. Da, a fost vorba de campionul european Lars Elstrup, fostul fotbalist danez având în palmares 34 de selecţii şi 13 goluri la naţionala ţării sale. Comportamentul lui Elstrup nu-i miră însă prea tare pe danezi, ţinând cont de antecedentele acestuia. În 1993, când s-a retras din fotbal, Lars a intrat într-o sectă spirituală şi a avut mai multe tentative de sinucidere. Ulterior, a fost dat afară din secta respectivă după o altercaţie cu un copil. De asemenea, Elstrup a avut mai multe episoade jenante, de genul celui petrecut vineri seară. Astfel, în 1994 a urinat în public şi s-a luat la bătaie cu un poliţist, iar în anul 2000 a fost văzut plimbându-se gol puşcă pe străzile din Copenhaga.