Campionatul de fotbal se reia în 24 iulie în țara unde faci închisoare dacă nu porți mască
Întrerupt din cauza pandemiei de Covid-19, campionatul de fotbal din Qatar se va relua în 24 iulie. În această țară faci până la trei ani de închisoare sau plătești o amendă usturătoare (circa 50.000 de euro) dacă nu porți mască în locurile publice!
Federația de Fotbal din Qatar a anunțat într-un comunicat intenția de a relua competiția (Qatar Stars League) în 24 iulie. Și deși temperaturile din această țară asiatică sunt foarte ridicate vara (în jur de 40 de grade Celsius) se speră ca întrecerea să se încheie în 26 august. În Qatar, țară care va găzdui Campionatul Mondial de fotbal în 2022, competiția a fost întreruptă la mijlocul lunii martie din cauza pandemiei de Covid-19. După 17 etape, Al-Duhail este lider, cu 42 de puncte, fiind urmată de Al Rayyan (38p), Al-Sadd (32p) și Al-Gharafa (28p).La ora redactării acestui text, în Qatar se raportaseră 32.604 cazuri de persoane infectate cu Covid-19, însă numai 15 dintre ele și-au pierdut viața.