"Canibalul" Suarez riscă o suspendare de doi ani

25 iunie 2014 12:03   Fotbal intern
Ultima actualizare:

FIFA a deschis o procedură disciplinară împotriva atacantului Uruguayului Luis Suarez, care l-a muşcat pe fundaşul italian Giorgio Chiellini, la meciul din grupele Mondialului.

Suarez şi federaţia urguayană trebuie să depună azi documentele pentru a se apăra în acest caz.

Luis Suarez riscă o sancţiune dură din partea forului mondial, având în vedere că este recidivist. Suspendarea maximă prevăzută în regulamentul FIFA este de 24 de meciuri sau doi ani.

În minutul 80 al meciului de marţi, de la Natal, atacantul l-a muşcat de umăr pe Chiellini. Italianul şi-a tras tricoul pentru a-i arăta semnele rămase arbitrului, care nu a sancţionat gestul uruguayanului. Însă acţiunea nu a scăpat camerelor de luat vederi.

Naţionala statului sud-american a câştigat cu scorul de 1-0 partida cu Italia şi s-a califcat în optimile de finală ale Cupei Mondiale, fază în care va întâlni Columbia, la 28 iunie, la Rio de Janeiro.

E a treia oară când Suarez îşi muşcă un adversar.

Mai multe