Căpitanul Chiricheș sare-n apărarea selecționerului Daum:” Noi suntem vinovați, nu el”

31 august 2017 19:35   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Fundaşul Vlad Chiricheş a mărturisit că el şi colegii săi sunt vinovaţi pentru rezultatele din campania de calificare la Cupa Mondială din 2018, deşi cel criticat este selecţionerul Christoph Daum.

"Ne aşteaptă două meciuri importante pentru noi, pentru moralul nostru, două partide pe care trebuie să le câştigăm pentru că ne dorim să încheiem această campanie cu rezultate bune. La începutul campaniei nimeni nu dorea situaţia asta, nu am avut o campanie foarte reuşită. Sperăm să o terminăm însă cu victorii. Acum trebuie să ne gândim la aceste meciuri care vor urma, să ne dea un moral bun. E dificil ca la naţională să schimbi des sistemul de joc, cred că acum, pentru următoarele două meciuri, nu vom schimba nimic. Noi ne reproşăm jocul nostru. Chiar dacă toată lumea critică selecţionerul, cred că noi suntem vinovaţi. Ne reproşăm jocul pentru că nu am reuşit să câştigăm, nu am evoluat la nivelul calităţilor noastre", a spus Chiricheş.

Echipa naţională va întâlni selecţionata Armeniei, vineri, de la ora 21.45, pe Arena Naţională, în Grupa E a preliminariilor CM din Rusia. Săptămâna viitoare, la 4 septembrie, tot de la 21.45, tricolorii se vor duela cu Muntenegru, la Podgorica.

Mai multe