Căpitanul Nistor, foc şi pară pe colegi după derby-ul cu FCSB

30 iulie 2018 16:19   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Mijlocaşul dinamovist şi-a certat coechipierii care au gafat la golurile FCSB-ului în derby-ul de duminică, încheiat la egalitate, 3-3.

De departe cel mai valoros fotbalist de la Dinamo în derby-ul cu FCSB a fost căpitanul Dan Nistor. Acesta a marcat unul dintre golurile „câinilor” şi putea da lovitura pe final. „Dacă eram mai inteligent putea fi 4-3 la acel şut al meu din ultimul minut”, a declarat mijlocaşul de 30 de ani.

Dan Nistor şi-a făcut autocritica, dar n-a uitat să trimită critici şi spre colegii de echipă care au greşit şi au contribuit la golurile primite de Dinamo. „Se vede că e început de campionat şi mai avem mult de muncit. La primul gol, lipsă de marcaj. La al doilea gol, nu ştiu cum a intrat mingea în poartă, n-am văzut decât peluza FCSB-ului bucurându-se. E clar că trebuie să evităm astfel de greşeli, sunt impardonabile”, a insistat Nistor, taxând erorile apărătorilor dinamovişt, dar şi gafa portarului Penedo, învins direct din corner de Florinel Coman.

„Am trecut cu brio testul. Dacă am reuşit să revenim de trei ori, înseamnă că avem forţă şi un grup unit”, a mai spus Dan Nistor. Evoluţia spectaculoasă a scorului a fost scoasă în evidenţă şi de antrenorul lui Dinamo. „Sunt mândru de jucătorii mei. Le-am spus că din această revenire se poate naşte o echipă mare”, a afirmat Florin Bratu.

Mai multe