Careu pentru Messi?

6 ianuarie 2013 15:48   Fotbal intern
Ultima actualizare:

"Messi e tânăr, poate lua şi şapte Baloane de Aur dacă va juca la acelaşi nivel", a declarat chiar Cruyff, primul jucător din lume care a reuşit "hattrick-ul" în ceea ce priveşte acest trofeu.

La gala de astăzi, de la Zurich, la care antrenorii şi căpitanii echipelor naţionale, precum şi câte un ziarist din fiecare ţară vor vota cel mai bun fotbalist din lume al anului 2012, Messi, câştigătorul ultimelor trei ediţii, va concura cu portughezul Cristiano Ronaldo, de la Real, şi cu spaniolul Andres Iniesta, colegul său de la Barcelona.

Dacă CR7 se înscrie cu atuul câştigării titlului în Spania în faţa Barcelonei lui Messi, Iniesta are în buzunar Campionatul European cu naţionala iberică. Peste toate acestea, însă, stau cele 91 de goluri realizate de Messi pe parcursul lui 2012, cu care a doborât recordul all-time deţinut de "bombardierul" Gerd Muller. Cea mai bună clasare a unui jucător român în ierarhia Balonului de Aur e cea a lui Gică Hagi, în 1994, pe locul 4.

"Dacă am fi învins Suedia la lovituri de departajare şi am fi jucat semifinala Mondialului din SUA, cu Brazilia, aş fi câştigat sigur Balonul de Aur", a declarat de mai multe ori "Regele". 

Andres Iniesta

Club: BarcelonaŢară: SpaniaVârstă: 28 de aniMeciuri: 58Goluri: 8Pase decisive: 25Alte clasări la Balonul de Aur: Locul 2 (2010)

Cristiano Ronaldo

Club: Real MadridŢară: PortugaliaVârstă: 27 de aniMeciuri: 70Goluri: 61Pase decisive: 14Alte clasări la Balonul de Aur: Locul 1 (2008), Locul 2 (2007, 2009, 2011)

Lionel Messi

Club: BarcelonaŢară: ArgentinaVârstă: 25 de aniMeciuri: 69Goluri: 91Pase decisive: 28Alte clasări la Balonul de Aur: Locul 1 (2009, 2010, 2011), Locul 2 (2008), Locul 3 (2007)

Mai multe