Ce bombă! Săpunaru la Chelsea!

11 iulie 2012 16:16   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Italianul caută în acest moment să-i aducă un concurent pe post sârbului Branislav Ivanovici, care nu are o rezervă pe măsură.

Astfel, după ce a dat 50 de milioane de euro pe mijlocaşii Eden Hazard, de la Lille şi pe Marco Marin, de la Werder Bremen, antrenorul se canalizează pe întărirea compartimentului defensiv.

Săpunaru, care a fost cumpărat de FC Porto de la Rapid pentru şase milioane de euro, costă în acest moment cam tot atât, iar portughezii tind să-i dea drumul pentru a-şi recupera banii, având în vedere că mai au alţi doi jucători pe acest post, Danilo şi Miguel Lopes, pe care au cheltuit vara trecută 15 milioane de euro.

Iminenta plecare a lui Săpunaru de la FC Porto este dovedită şi de atitudinea jucătorului român din ultima periodă, care n-a plecat în cantonament cu Hulk şi compania, ci a rămas să-şi rezolve problema contractului.

Pentru echipa naţională, acest transfer al lui Săpunaru la campioana Europei nu va conta însă, pentru că fotbalistul nu vrea să treacă peste incidentul cu Victor Piţurcă şi refuză convocările.

Ar putea fi al treilea român la Londra

Dacă transferul lui Cristian Săpunaru la Londra se va realiza, fundaşul va fi al treilea român din istorie care va îmbrăca tricoul albastru pe Stanford Bridge.

Dan Petrescu a făcut istorie la Chelsea între 1995 şi 2000, jucând pentru englezi 151 de partide în Premier League.

Cel de-al doilea a fost Adrian Mutu, care a jucat un singur sezon pe Stanford Bridge, 2003-2004, dar totul s-a terminat urât pentru atacant, care a fost prins în mijlocul unui scandal uriaş de dopaj.

Mai multe