Ce salariu i s-a propus lui Gică Hagi pentru a salva naționala României
Așteptarea a luat sfârșit: Gică Hagi este foarte aproape de numirea în funcția de selecționer al naționalei de fotbal a României. Dacă totul decurge conform dorințelor FRF, se pare că „Regele” va avea un salariu de 300.000 de euro pe an.
Potrivit informațiilor publicate de gsp.ro, Gheorghe Hagi este gata să semneze un contract pe patru ani pentru a prelua echipa națională, având un salariu anual de aproximativ 300.000 de euro. Înțelegerea ar include și o clauză de mărire salarială după primii doi ani, condiționată strict de performanțele echipei. Pe lângă suma fixă, se menționează bonusuri de-a dreptul impresionante: 500.000 de euro pentru calificarea la Euro 2028 și un bonus colosal de un milion de euro pentru prezența la Campionatul Mondial din 2030.
Această numire ar veni într-un moment de consens rar întâlnit în lumea fotbalului românesc, Hagi fiind văzut drept singurul capabil să scoată echipa din „groapa” adâncă în care s-a prăbușit. După eșecurile recente cu Turcia (0-1) și Slovacia (0-2), care au lăsat urme adânci în moralul suporterilor, toată lumea este de acord că este nevoie de mână de fier a „Regelui” pentru o restructurare totală. Hagi preia ștafeta de la Mircea Lucescu, al cărui mandat s-a încheiat trist. Legendarul antrenor se află în prezent internat în spital, după ce a leșinat în cantonament, duminică. Apoi din spital, a anunțat că drumul său la cârma naționalei a ajuns la final din motive de sănătate.
Pentru a fi eligibil din punct de vedere al non-apartenenței de vreun club, Gică Hagi și-a vândut pachetul de acțiuni de la clubul Farul Constanța, eliminând orice posibil conflict de interese pentru a se concentra exclusiv pe pregătirea „tricolorilor”. Este un semn clar că „Regele” este de acord cu o revenire în fruntea naționalei, pe care a mai antrenat-o în 2001.
Vineri, 3 aprilie, Comisia Tehnică a FRF îl va propune ca selecționer pe Hagi
Ziua decisive pentru numirea lui Hagi ca antrenor al primei reprezentative va fi chiar vineri, 3 aprilie, atunci când este programată ședința Comisiei Tehnice a FRF, cea care face, de fapt, propunerea oficială, care va fi apoi aprobată în Comitetul Executiv al FRF.
Dacă totul va decurge conform planului, debutul oficial al lui Hagi în noul mandat va avea loc pe 1 iunie 2026, într-un meci amical împotriva Georgiei. Această partidă va fi primul test din două (al doilea adversar nu a fost stabilit, la un moment dat se vorbea de Iran) și cele două meciuri vor reprezenta singurele ocazii pentru Hagi de a se întâlni cu jucătorii pe care-i va selecționa până în toamnă, când vor avea loc meciurile Ligii Națiunilor. Acolo, adversare ne vor fi Suedia, Polonia și Bosnia-Herțegovina, doar noi și polonezii ratând calificarea la Mondiale. Obiectivul este de a câștiga grupa și de a promova în prima divizie valorică, dar realitatea este că la cum joacă naționala acum, retrogradarea, adică ocuparea ultimului loc, e o variantă de lucru mai plauzibilă…