Cei mai slabi golgheteri din ultimii 65 de ani?
Rareori am avut parte de un campionat mai slab decât actualul şi nici nu vrem să ne gândim cum ar fi arătat fără bruma de suspans adusă de play-off. Pe lângă meciurile proaste la care nu se mai uită nimeni, golurile vorbesc cel mai bine despre acest nivel al Ligii 1. Dar şi mai bine o face numărul cu care cei doi jucători stau în vârful clasamentului golgheterilor.
Harlem Gnohere şi George Ţucudean au înscris câte 12 goluri în sezonul regular şi câte două în play-off, iar cu un total de 14 ambii stau cocoţaţi în topul golgheterilor Ligii 1 în sezonul 2017 - 2018. Francezul le are pe toate în contul FCSB-ului, în schimb ce românul a înscris doar trei pentru CFR Cluj, de restul beneficiind Viitorul, echipa pentru care a luptat în 2017. Totuşi, mai sunt trei runde până la finalul campionatului şi ambii s-au cam stins. Iar dacă nu vor lovi nici pe această ultimă turnantă, atunci Gnohere şi Ţucudean vor intra în istoria neagră a fotbalului românesc cu cele mai puţine goluri cu care s-a câştigat în ultimii 65 de ani titlul de golgheter.
Ozon, „zeu” cu doar 12 goluri
Asta pentru că de la prima ediţiei a Ligii 1, 1932 – 1933, Titus Ozon, de la Dinamo, a ieşit golgheter în primul eşalon cu 12 goluri, mai exact în stagiunea 1952 – 1953. Vasluianul Liviu Antal, în 2014, dinamovistul Florea Dumitrache, în 1971 şi Mihai Adam, de la „U” Cluj, în 1968, au reuşit asta cu câte 15 goluri, iar în rest doar de la 16 în sus. Asta în condiţiile în care în Liga 1 au fost şi mai puţine meciuri într-un sezon decât cele 36 din cel actual. O ruşine pentru atacanţii celor 14 echipe din campionatul nostru, dar o consecinţă a valorii tot mai scăzute a jucătorilor aduşi în România în ultima vreme, dar şi a celor promovaţi în primul eşalon.
Cel mai bine a descris această situaţie Gheorghe Hagi, care a făcut o comparaţie cu anii în care juca el. „Ridicăm în slăvi un jucător care dă 9 goluri sau 10 goluri. Aşa de rău am ajuns. Înainte vârful marca 25, 30 de goluri într-un sezon şi tot îl criticam, că e puţin. Cu cine vreţi voi la Mondiale?”, a spus „Regele” în urmă cu ceva timp. Gnohere şi Ţucudean mai au însă trei ocazii să demonstreze că nu sunt cei mai slabi golgheteri ai României din acest secol, doar că partidele care urmează nu-i avantajează prea mult.
Bonyhadi, Dudu şi Cămătaru, cei mai mari din istorieâ
Nu a fost tot timpul o asemenea chinuială în faţa porţilor din Liga 1. În vremuri demult apuse titlul de golgheter în primul eşalon se câştiga greu, cu peste 40 de goluri înscrise. Au reuşit asta Ladislau Bonyhadi, de la ITA Arad, marcator a 49 de goluri în sezonul 1947 – 1948, Dudu Georgescu, de la Dinamo, 47 de goluri în stagiunea 1976 – 1977, şi Rodion Cămătaru, tot de la Dinamo, care a reuşit 44 de goluri în sezonul 1986 – 1987. Cel mai prolific golgheter al României de după Revoluţie a fost stelistul Sabin Ilie, 31 de reuşite în stagiunea 1996 – 1997.