CFR, cea mai mare deziluzie a sezonului de Liga I. Vezi ce a spus Grigoraş după 1-1 cu Pandurii!

23 septembrie 2013 12:35   Fotbal intern
Ultima actualizare:

CFR Cluj a înregistrat o nouă sincopă în Liga I. Duminică seara n-a fost în stare s-o bată nici pe Pandurii Târgu Jiu, scor 1-1, şi a rămas pe un incredibil loc 10, cu doar două victorii în această stagiune.

Şefii clubului nu mai înţeleg nimic din ce se întâmplă la echipa cu cele mai mari salarii din campionat, iar antrenorul Petre Grigoraş, al cărui scaun se clatină deja, arată cu degetul spre elevii săi.

"Am întâlnit o echipă puternică, solidă din punct de vedere fizic. În partea a doua nu am mai putut ţine ritmul, am fost nevoit să fac schimbări din cauza accidentărilor. Unii jucători cereau schimbarea de prin minutul 50. E dureros, supărător, trist, dar adevărat. Nu mai putem întoarce nimic acum, trebuie să mergem înainte. Suntem încă departe de cum ar trebui să arate o echipă precum CFR. Sunt probleme de mai multe feluri la nivelul echipei. Nu mă simt deloc depăşit de situaţie, aceştia sunt jucătorii. Nu mi-a spus nimeni că voi fi dat afară dacă nu câştig meciul", a declarat Petre Grigoraş la DigiSport.

Golurile au fost marcate de Cadu '14 (penalti) pentru CFR Cluj şi Eric '58 pentru Pandurii.

Mai multe