CFR Cluj l-a readus pe Kevin Boli
Fotbalistul francez Kevin Boli revine sub comanda lui Dan Petrescu, cu care a lucrat și la formaţia chineză Guizhou Henfeng.
Calificată în grupele Ligii Europa, CFR Cluj a încercat să-și întărească lotul de jucători. După ce l-a legitimat pe Lacina Traore (29 de ani), atacant care evoluase pentru gruparea ardeleană între 2008 și 2011, l-a readus și pe apărătorul central Kevin Boli (28 de ani).În ceea ce îl privește pe ultimul, într-un comunicat al clubului s-a precizat că la finalul împrumutului, se va putea activa clauza de cumpărare definitivă a fundaşului. Socotit a fi unul dintre fotbaliștii preferați ai lui Dan Petrescu, Boli a mai activat la CFR Cluj în perioada septembrie 2017 și iulie 2018, respectiv între februarie și iulie 2019. Format ca fotbalist la CS Sedan Ardennes, Kevin Boli face parte dintr-o familie cu istorie în fotbal. Tatăl său, Roger Boli, a jucat atacant la RC Lens, iar fratele lui, Yohan, la Saint-Trond. Totodată, el este nepotul internaționalului Basile Boli și vărul lui Yannick Boli. Kevin Boli a ajuns în campionatul din România în 2015, când a semnat cu Viitorul Constanța. Cu echipa lui Gică Hagi a devenit campion al României în mai 2017. Un an mai târziu, el a câștigat un nou titlu cu CFR Cluj, titlu apărat în iunie trecut.