CFR Cluj, salvată de cel mai tânăr jucător din echipă, Cătălin Itu
CFR Cluj a rămas singura echipă neînvinsă în Liga 1 grație mezinului echipei, Cătălin Itu. Acesta a marcat golul victoriei de la Voluntari cu doar câteva ore înainte de a împlini 21 de ani.
Pentru ardeleni, meciurile care urmau imediat după partidele din grupele Ligii Europa au fost mereu problematice. Nici întâlnirea de la Voluntari nu a făcut excepție, dar campionii, care au avut printre titulari doar trei jucători care au început și meciul de joi, de la Sofia, cu ȚSKA, au fost salvați de reușita lui Cătălin Itu. Acesta a marcat în minutul 72, printr-un șut din interiorul careului. A fost cadoul perfect pentru cel mai tânăr titular al lui Dan Petrescu, care luni, la mai puțin de o oră de la terminarea jocului, a împlinit vârsta de 21 de ani. "Din fericire, am reuşit să marchez. Este o onoare pentru mine să marchez la echipa campioană, cea mai bună echipă din România. Mă bucur că am reuşit şi îmi doresc cât mai multe. Nu e uşor să joci din trei în trei zile. E greu să joci în Europa şi să ai aceiaşi jucători şi în campionat. E o oportunitate şi pentru mine şi pentru toţi jucătorii tineri, pentru că avem şansa să creştem. Ne bucurăm că ne-am apropiat de locul 1. Sperăm în continuare să ţinem pasul cu echipa fruntaşă şi să ajungem din nou acolo unde ne este locul” a declarat, după meci, Itu, care are deja în palmares două titluri de campion cu CFR.
Cătălin Itu a împlinit luni 21 de ani
La Voluntari, ardelenii au fost conduși de pe bancă de secundul lui Petrescu, Curelea. ”Bursucul” a fost nevoit să stea în tribună după ce a fost eliminat în etapa trecută. Chiar dacă a stat ceva mai departe de teren, Chipciu a recunoscut că a auzit indicațiile antrenorului principal: ”L-am auzit pe Dan Petrescu, se aude. Am avut ședință cu el la hotel. Bine că am câștigat. A fost destul de greu în seara asta, mi s-a părut că-n a doua repriză am fost mai buni, ca echipă. Ne gândeam că o să fie dificil, așa mă gândesc la fiecare meci. Din afară, fotbalul din România nu pare greu, dar în teren vă asigur că e destul de greu. Jucăm din trei în trei zile, din fericire. Când jucăm la șapte zile, zicem că avem prea mult timp, că nu avem ce face. Sper să fie până în iarnă din trei în trei zile. Campionatul e lung, se decide în play-off. E o cursă lungă. Pare ușor de afară, că noi am câștigat de trei ori la rând campionatul. Dar e posibil să nu fie ușor”, a declarat Chipciu la finalul partidei.
Cestor s-a accidentat grav
În minutul 64 al meciului de la Voluntari, fundașul stânga al formației CFR Cluj, Mike Cestor, s-a prăbușit pe teren deși nu fusese atacat de vreun adversar. Conform Telekom Sport, verdictul inițial a fost ruptură parțială de ligament la picior. De altfel, din tribună, Dan Petrescu, antrenorul clujenilor, și-a pus mâinile în cap la propriu imediat ce a văzut prăbușirea jucătorului său. Avea și motive, având în vedere că el putea evolua și pe poziția de fundaș central, acolo unde acum are doar alte trei variante: Burcă, Vinicius și Denis Ciobotariu.